CJ Iași a stabilit obiectivele strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a județului până în 2027

Eduard

Consiliul Județean Iași a prezentat forma finală a Strategiei de dezvoltare a județului Iași, pentru perioada 2021 – 2027, în cadrul unui eveniment la care au participat cei mai importanți stakeholder din județ (reprezentanți ai instituțiilor locale, mediul academic, manageri de spitale și unități de învățământ, reprezentanți ai mediului de afaceri).

Strategia stabilește cinci priorități:

• dezvoltarea unei economii competitive

• dezvoltarea capitalului uman

• protejarea mediului și optimizarea utilizării resurselor

• dezvoltarea unei infrastructuri moderne, inteligente și reziliente durabile

• dezvoltarea capacității administrative

În portofoliul strategiei de dezvoltare sunt incluse 1509 proiecte care vor fi implementate de Consiliul Județean, dar și de primăriile din județ.

„Strategia de dezvoltare a județului Iași reprezintă un suport pentru orice actor institutional public sau privat care vrea să se dezvolte, pentru că își poate lua ca reper direcțiile stabilite prin acest document programatic.

Îmi doresc ca la finalul perioadei de programare să avem implementate cât mai multe dintre obiectivele pe care ni le-am propus pentru fiecare comunitate din județ, cu cât mai multe fonduri europene investite în interesul public, fie că vorbim de infrastructură, educație, sănătate, turism sau cultură.”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe

Sursă: Departamentul de Comunicare CJ Iași

Distribuie articolul