CJ Iași: Costel Alexe a efectuat o vizită de lucru pe Axa rutieră strategică Iași – Suceava pentru a evalua ultimele lucrări care se fac pe lotul 3 înainte de recepție

Eduard Turcu

Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași, alături de Sorin Afloarei, vicepreședinte al CJ, a efectuat o vizită de lucru pe Axa rutieră strategică Iași – Suceava pentru a evalua ultimele lucrări care se fac pe lotul 3 înainte de recepție.

Costel Alexe: „Se lucrează la capacitate maximă pentru a finaliza modernizarea drumurilor județene de pe acest tronson. M-am oprit și la Movileni, unde am discutat cu primarul Dan Hodoroabă și viceprimarul Gheorghe Holbură despre proiectele locale și despre parteneriatul pe care îl avem pentru dezvoltarea comunității”.

„Le mulțumesc pentru susținere și pentru dedicarea sa de a face mai bine în comuna Movileni. Fiecare primar din județ știe că are tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Iași atunci când vine vorba despre dezvoltarea locală”, a spus liberalul.

„Misiunea noastră este să dezvoltam Iașul în mod unitar, de la un capăt la altul, și să creăm oportunități egale pentru toți ieșenii”, a declarat președintele CJ Iași.

Distribuie articolul