CJ Iași: Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui

Eduard

Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui, conform anunțului făcut de reprezentanții CJ Iași.

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat demararea procedurii de achiziţie publică pentru lucrări de reparaţii cu îmbrăcăminţi bituminoase uşoare pe DJ 280  Lim. Jud Neamț – Dagâța – Lim jud. Vaslui, km 35+178 – 46+660.

Potrivit reprezentanților CJ Iași, finanțarea necesară va fi asigurată printr-un credit de angajament în valoare de 27.493.537,10 lei cu TVA. Reabilitarea acestui tronson de drum județean va asigura condiții de trafic la standarde moderne între Dagâța și satele Piscu Rusului, Zece Prăjini și Bălușești, făcând în același timp legătura cu județele Neamț și Vaslui.

“Continuăm să investim pentru a ne atinge obiectivul asumat: să circulăm integral pe asfalt de la un capăt în altul al județului. Prin votul de astăzi, vom putea asigura și asfaltarea celor 11,5 km din DJ 280, între limitele judeţelor Neamţ şi Vaslui, prin Dagâţa. Avem o viziune clară de dezvoltare a fiecărei comunități, iar investițiile în infrastructura rutieră vor fi în continuare o prioritate a acestei administrații liberale’’, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Consilierii județeni au votat astăzi și încheierea celui de-al 24-lea acord de cooperare cu raioane din Republica Moldova, iar într-o ceremonie separată au fost semnate două astfel de parteneriate care au primit anterior aprobarea în plen.

“Mă bucur că, astăzi, am marcat momentul istoric de la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România, prin aprobarea acordului de cooperare între Judeţul Iaşi şi Raionul Călăraşi din Republica Moldova. Tot astăzi, am semnat și acordurile de cooperare cu raioanele Basarabeasca și Drochia. În decursul istoriei, drumul României și al Basarabiei s-a găsit de multe ori la răscruce, dar fie că am fost sau nu sub aceleași granițe, inimile noastre au bătut tot ca a unui singur popor’’, a afirmat Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Plenul Consiliului Județean a mai aprobat și acordarea unui sprijin financiar pentru unitățile de cult, la solicitarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a Episcopiei Romano Catolice și a Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România. Banii sunt destinați unor lucrări de consolidare sau pictură la biserici, precum și pentru construirea unor case sociale.

Tot în cadrul ședinței, Costel Alexe, președintele CJ Iași, i-a înmânat titlul de cetățean de onoare al județului Iași doamnei doctor etnograf Angela Paveliuc Olariu, pentru contribuția deosebit de valoroasă la conservarea și promovarea tradițiilor culturale și istorice ale județului Iași, dar și din Suceava și Botoșani.

sursă: CJ Iași, Facebook

Distribuie articolul