CJ Ilfov: Hubert Thuma a anunțat o campanie amplă de donare de sânge în județ

Ciprian S.
Hubert Thuma cj ilfov

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat o campanie amplă de donare de sânge în județ.

”Județul nostru s-a alăturat astăzi într-un număr impresionant proiectului Digi24 „Avem același sânge”. Sute de cetățeni din Ilfov au donat sânge, inclusiv angajații CJ Ilfov, polițiștii, jandarmii și pompierii din Ilfov. O mare de oameni a fost la Complexul Sportiv de Natație Otopeni, acolo unde s-a desfășurat totul. Încă o dată, noi, ilfovenii, am arătat că ne pasă de semenii noștri aflați în suferință. Vă mulțumesc pentru această mobilizare exemplară, mă înclin în fața voastră! Fac apel la oameni să doneze constant! Este nevoie de sânge peste tot în țară, dar cea mai mare nevoie e aici, în regiunea noastră, în București-Ilfov, pentru că aici sunt cele mai multe spitale și cei mai mulți pacienți.”, a declarat liberalul Hubert Thuma.

Sursă: Facebook Hubert Thuma

Distribuie articolul