CJ Ilfov: Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu va continua proiectul „Ilfov fără țânțari”

Ciprian S.
Consiliului Județean Ilfov

Sănătatea comunității, igiena publică și conservarea spațiilor verzi, în atenția Consiliului Județean Ilfov și în 2023.

Conform studiilor Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, răspândirea speciilor de țânțari care poartă agenți patogeni (cum ar fi viruși, bacterii și paraziți ce pot provoca boli) a fost documentată în întreaga Uniune Europeană, iar schimbările climatice au fost recunoscute ca fiind printre factorii care contribuie la această răspândire.

Consiliul Județean Ilfov consideră că sensibilizarea publicului larg cu privire la amenințările pentru sănătate asociate cu bolile infecțioase transmise de țânțari este mai mult decât necesară în perioadele calde ale anului, primăvara și vara. Eliminarea acestor vectori de maladii transmisibile, generatoare de disconfort, va asigura creșterea calității vieții și a mediului, a sănătății și a igienei publice.

În acest sens, Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, va continua și în acest an tratamentele împotriva insectelor de disconfort, prin proiectul „Ilfov fără țânțari”.

Pentru corecta informare a cetățenilor, campania de dezinsecție exterioară și larvicidare desfășurată pe întreg arealul județului Ilfov, în zonele de agrement, parcuri, grădini publice și spații verzi intravilane, va fi mediatizată pe canalele oficiale de informare a publicului ale Consiliului Județean Ilfov.

Sursă: Facebook Consiliul Județean Ilfov

Distribuie articolul