CJ Maramureș: Peste 500 de elevi din Țara Codrului au participat la primul tur istorico-educativ ghidat

Paul
DCIM101MEDIADJI_0068.JPG

Primul tur istorico-educativ ghidat care este organizat prin proiectul ”Maramureș, țara voievozilor, eroilor și sfinților. Repere cultural-istorice pentru tineri” s-a bucurat de prezența a peste 500 de elevi din Țara Codrului. Prezent la eveniment a fost și Doru Lazăr, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș.

„Excursia a avut loc ieri și a cuprins principalele puncte istorice, reprezentantive pentru Țara Codrului. Astfel, copiii au vizitat Casa Memorială Gheorghe Pop de Băsești, Haiducul Vasile Blidaru, Biserica monument istoric din Buzești, Biserica Sfântul Nicolae din Ardusat, Casa Bay din Seini și Casa Memorială Ion Șugariu din Tăuții Măgherăuș”, transmite serviciul de comunicare al CJ Maramureș.

„Este un adevărat succes faptul că toate școlile din Țara Codrului s-au înscris în cadrul proiectului și mă bucur că există în rândul elevilor curiozitate și apreciere pentru istoria noastră.

Consiliul Județean Maramureș susține acest proiect inedit și doresc să le mulțumesc și să îi felicit pe inițiatorii proiectului pentru această idee și pentru faptul că se implică în comunitate și în educația copiilor maramureșeni”, adaugă Doru Lazăr.

„Proiectul, organizat de ATOP Baia Mare în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și GAZETA de Maramureș, se va derula pe durata lunii mai 2023 și cuprinde realizarea unui tur istorico-educativ în fiecare țară a Maramureșului”, precizează administrația județeană din Maramureș.

Sursa: Consiliul Județean Maramureș

Distribuie articolul