CJ Prahova: A fost inaugurat Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități

Badila Antonia

În cadrul unei ceremonii oficiale, CJ Prahova anunță inaugurarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din cadrul Complexului de Servicii Comunitare ,,Cireşarii” Ploiești.

,,Centrul <Cireșarii>, înființat prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 402 din 29 noiembrie 2022, și funcționând pe baza Licenței de funcționare provizorie nr. 1618 din 24 martie 2023, eliberată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, este pregătit să ofere găzduire și asistență de specialitate pentru 30 de persoane adulte cu dizabilități.

Centru de îngrijire a trecut prin ample lucrări de reparații și adaptări în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, pentru a corespunde standardelor de calitate specifice serviciului destinat persoanelor adulte cu dizabilități.

Centrul asigură, pe o perioadă nedeterminată, servicii cuprinzătoare și de calitate înaltă, inclusiv găzduire, asistență medicală și îngrijire, recuperare și reabilitare, consiliere psihologică, oportunități de socializare și asistență paliativă. Aceste servicii vor aduce beneficii semnificative persoanelor adulte cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, pentru care directorul executiv al D.G.A.S.P.C. Prahova a emis decizia de internare în centru.

De la 10 iulie 2023, centrul va găzdui 23 de beneficiari transferați de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați și 7 beneficiari de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați.”, transmite CJ Prahova într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul