CJ Prahova: Au fost achiziționate autospeciale de intervenție în teren montan prin Fondul European de Dezvoltare Regională

Badila Antonia

Consiliul Județean Prahova, prin serviciul Salvamont Prahova, informează despre primirea a două autospeciale de intervenție în teren montan echipate cu tehnologie medicală avansată și remorci dedicate pentru transportul unităților canine.

,,Această dotare face parte dintr-un total de 34 de vehicule distribuite la nivel național, având scopul de a îmbunătăți echipamentele unităților de salvare montană.

Autospecialele sunt echipate cu tehnologie medicală avansată și remorci dedicate pentru transportul unităților canine. Aceste vehicule sunt special concepute pentru a naviga eficient pe teren accidentat și sunt destinate transportului echipajelor de salvare și acordării primului ajutor victimelor.

Finanțarea acestor vehicule a fost realizată prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul <Programului Operațional Regional 2014-2020>, sub egida proiectului <Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale>.

Ceremonia de predare a autospecialelor a avut loc la Romexpo, fiind onorată de prezența unor oficiali de rang înalt din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Salvamont România.

Consiliul Județean Prahova subliniază importanța parteneriatului cu Departamentul pentru Situații de Urgență, IGSU, Salvamont România, Inspectoratele județene pentru Situații de Urgență și Consiliile Județene, care contribuie semnificativ la dezvoltarea și eficientizarea serviciilor de salvare montană.”, transmite Consiliul Județean Prahova pe pagina de Facebook.

Distribuie articolul