CJ Sălaj: parteneriat Româno-American pentru copiii din Centrul de la Cehu Silvaniei

Conducerea Consiliului Județean Sălaj s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Hepsibah din Statele Unite ale Americii, care sprijină, începând din 2006, activitățile desfășurate la Complexul de Servicii Sociale (CSS) Cehu Silvaniei, precum și pe copiii instituționalizați aici.

Woolbright Joey, conducătorul misiunii Asociației în România, a făcut o scurtă prezentare a parteneriatului româno-american prin intermediul cărora tinerii din cadrul CSS Cehu Silvaniei beneficiază de meditații la limba engleză, cursuri de chitară sau pian, tabere de vară, precum și de rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte sau produse de igienă. De asemenea, acești tineri au posibilitatea de a vizita Statele Unite ale Americii, iar cei care se remarcă prin rezultate școlare foarte bune primesc sprijin financiar pentru a urma cursurile universitare.

Un exemplu de tânăr instituționalizat, care a reușit să-și contureze un viitor mai bun, este Andrei. Și-a petrecut aproape toată viața în centrul din Cehu Silvaniei și de mic copil a participat la activitățile și acțiunile educative organizate de către Asociație. În prezent este student, în anul doi, la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și, în paralel, urmează cursurile Colegiului Baptist din statul Carolina de Sud, S.U.A.

În semn de apreciere pentru cei 17 ani de colaborare la Cehu Silvaniei și pentru implicarea lor în domeniul serviciilor de asistență socială, conducerea CJ Sălaj, reprezentată de vicepreședintele Claudiu-Cristian Bîrsan, administratorul public Paul-Marian Maghiu și secretarul general al județului Cosmin-Radu Vlaicu, le-a adresat mulțumiri membrilor Asociației Hepsibah și le-a oferit câte o diplomă de recunoștință.

Complexul de Servicii Sociale Cehu Silvaniei funcționează în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC Sălaj).

Sursă: Facebook Consiliul Județean Sălaj

Distribuie articolul