Cluj-Napoca: Investiție de peste 6,4 mil. euro pentru creșterea calității spațiului public în cartierul Grigorescu.

Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca a semnat contractul pentru modernizarea Pieței 14 Iulie și a străzilor adiacente: G. Garibaldi, S. Toduță, T. Grozăvescu, Milcov, O. Goga, G. Enescu. Investiția este de peste 6,4 mil. euro.

„Am semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul de investiții „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană P-ța 14 Iulie, str. Giuseppe Garibaldi, str. Sigismund Toduță, str. Traian Grozăvescu, str. Milcov, str. Octavian Goga, str. George Enescu”.

Noul proiect de dezvoltare urbană cuprinde zona centrală a cartierului Grigorescu; suprafața vizată are 35.231 mp:

– spațiu verde amenajat: 6157 mp

– suprafață totală amenajări pietonale: 12.766 mp

– suprafață carosabilă partajată: 2770 mp (străzi rezidențiale/pietonale)

– suprafață piste biciclete: 1705 mp

– suprafață carosabilă totală: 11.833 (partea carosabilă a străzilor)

Obiectivul principal al proiectul este creșterea calității vieții locuitorilor. Prin pietonalizarea laturii sudice a pieței și conceptul vizat se integrează principiile de walkable city și smart city.

Proiectul prevede instalarea de mobilier urban modern, amenajarea de piste de biciclete și o zonă de joacă pentru copii, semaforizarea trecerilor de pietoni, precum și crearea unui loc de întâlnire a comunității, unde se pot organiza piețe volante, evenimente de mici dimensiuni ș.a..

De asemenea, iluminatul public va fi modernizat cu tehnologie LED, se vor instala stații de încărcare pentru mașini, biciclete și trotinete electrice. Totodată, în centrul scuarului 14 Iulie se va amenaja o fântână arteziană dinamică.

Acest proiect se corelează cu alte dezvoltări urbane, proiecte în desfășurare: modernizarea Parcului 14 Iulie și reabilitarea străzii Muzicescu (parte a proiectului de revitalizare a malurilor Someșului).

Valoarea contractului este de 31.998.799,22 lei, fără TVA. Durata de execuție este de 19 luni, din care 4 luni servicii de proiectare, iar 15 luni pentru execuția și finalizarea lucrărilor. Executantul lucrărilor este asocierea Nord Conforest SA – SC N.V. Construct SRL – Danlin XXL SRL cu subcontractanții SC Intercom Energy SRL, SC Live Rental Power SRL, Abcony Serv SRL, SC Eco Garden Construct SRL, SC Altimate SRL, SC Amnv Geocad SRL, SC Quantum Instal SRL” a declarat edilul Municipiului Cluj-Napoca, pe pagina sa de Facebook.

Leave a Comment