Cofinanțare UE pentru proiectul de integritate și responsabilitate în administrația publică arădeană

Ciprian S.
retehnologizarea CET-H
retehnologizarea CET-H

Municipiul Arad, în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Integritate și responsabilitate în administrația publică arădeană”, cod MYSMIS 15186/SIPOCA 1139, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului îl constituie întărirea capacității administrative a instituției, prin implementarea unor mecanisme și măsuri care să faciliteze punerea în aplicare a cadrului legal în domeniul eticii și integrității, prin îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor personalului propriu, precum și prin creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor și a angajaților privind importanța prevenirii și combaterii corupției. Perioada de implementare a proiectului: 14 decembrie 2021 – 13 aprilie 2023.

Rezultatele obținute prin implementarea proiectului sunt următoarele:

  • Rezultat program 4: Grad crescut de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupției și a indicatorilor de evaluare în autoritățile și instituțiile publice, atins prin: Rezultat proiect 1 – Implementarea unui sistem de management anti-mită conform standardului ISO 37001; Rezultat proiect 2 – Certificarea sistemului de management anti-mită conform standardului ISO 37001.
  • Rezultat program 5: Grad crescut de conștientizare a corupției atât în rândul cetățenilor, cât și al personalului din administrația publică, atins prin: Rezultat proiect 3 – Realizarea unui studiu pe bază de sondaje cu privire la percepția cetățenilor și a angajaților din cadrul Primăriei Municipiului Arad privind corupția; Rezultat proiect 4 – Organizarea unei campanii de conștientizare a efectelor corupției și de educație anticorupție în rândul personalului din cadrul Primăriei Municipiului Arad, cât și în rândul cetățenilor.
  • Rezultat program 6: Îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului din autoritățile și instituțiile publice în ceea ce privește prevenirea corupției, atins prin: Rezultat proiect 5 – Organizarea unor cursuri de instruire pentru 150 de angajați având ca scop îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului în domeniul prevenirii corupției, al transparenței, eticii și integrității; Rezultat proiect 6 – Formarea a 10 angajați ca auditori interni pentru SR ISO 37001.

Valoarea totală a proiectului este de 302.260 lei, din care: valoarea eligibilă a proiectului: 302.260 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă 296.214,8 lei (98%), valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 256.921 lei (85%), valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 39.293,8 lei (13%), iar cofinanțarea eligibilă a Beneficiarului: 6.045,20 lei (2%).

”Proiectul „Integritate și responsabilitate în administrația publică arădeană” promovează egalitatea de șanse și nediscriminarea.”, a transmis Primăria Municipiului Arad.

Sursă: Facebook Primăria Municipiului Arad

Distribuie articolul