Comuna timișeană Lovrin o să aibă un centru de recuperare medicală

Paul

Vicepreședintele CJ Timiș, liberalul Alexandru Proteasa, a semnat în 6 decembrie contractul de realizare a proiectului tehnic pentru viitorul centru de recuperare medicală din Lovrin. Unitatea medicală va funcționa ca secție externă a Spitalului Județean Timișoara. Conform principalilor indicatori tehnico – economici aprobați de Consiliul Județean Timiș în această vară, investiția este estimată a se ridica la o valoare de 43 de milioane de lei.

„Prin realizarea secției de recuperare medicală complexă în Lovrin se vor putea prelua pacienții Spitalului Orășenesc Sânnicolau Mare și ai Spitalului „Dr. Karl Diel” Jimbolia, fiind amplasată la jumătatea distanței dintre centrele spitalicești – cele mai mari din zona de vest a județului. De asemenea, secția de recuperare din comuna Lovrin va valorifica resursele geotermale ale zonei, un element definitoriu în scopul secției de recuperare. Firma contractată va avea 150 de zile la dispoziție de la data ordinului de începere”, a precizat Proteasa.

Centrul de la Lovrin va fi în sprijinul celor care au sechele în urma unor traumatisme, accidente sau după operații ori anumite afecțiuni care le-a afectat capacitatea motorie. Consultațiile și evaluările vor fi realizate de medici specialiști de recuperare, iar tratamentele vor fi efectuate în condiții de ambulatoriu și, după caz, de internare continuă.

Capacitatea centrului va fi de 43 de paturi, care se vor împărți în aproximativ 21 saloane. Totodată, în exterior se va realiza o piscină exterioară cu acoperire retractabilă.

Sursa: CJ Timiș, site oficial

Distribuie articolul