Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a premiat tinerii din județ care au obținut rezultate excepționale la olimpiadele și competițiile naționale și internaționale din anul școlar 2022-2023.
Liderul liberal a premiat 63 de elevi care au realizat performanță la matematică, informatică aplicată, robotică, limbi străine, geografie și științe, iar 37 de tineri au fost premiați pentru rezultate excepționale la sport în cadrul campionatelor naționale școlare de handbal, fotbal, gimnastică, box, schi, biatlon și înot.
„De când am demarat programul “Maramureșul susține excelența”, în 2021, prin care premiem în fiecare an excelența în educație, numărul elevilor care fac performanță a crescut considerabil. Recunoașterea și premierea rezultatelor bune în educație îi motivează pe elevi să muncească mai mult, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure și să ne demonstreze că acest program are rezultatele pe care ni le dorim”, a precizat Ionel Bogdan.
Sursa: Ionel Bogdan