Consiliul Județean Sălaj a finalizat prima investiție implementată prin Programul ,,Anghel Saligny”

Badila Antonia

Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, anunță că drumul de pământ DJ 109P: Camăr – limită Satu Mare, a fost transformat într-o arteră rutieră modernă, iar aceasta reprezintă prima investiție implementată prin Programul ,,Anghel Saligny”.

,,A avut loc recepția lucrărilor de modernizare a DJ 109P: Camăr – limită Satu Mare, un fost drum de pământ în lungime de 3,5 km, adus la standarde europene printr-un proiect de 11 milioane de lei finanțat în cadrul Programului Național de Investiții <Anghel Saligny>.”, transmite CJ Sălaj.

Sursa: CJ Sălaj, Facebook

,,Zilele trecute am finalizat un drum județean în nord-estul județului, astăzi inaugurăm o investiție în zona de nord-vest, iar peste două săptămâni vom recepționa lucrările la un drum din partea de nord. Intervenim în toate zonele unde se impune, pentru a asigura conexiuni rutiere modernizate cu toate județele vecine. Prin acest proiect, am demonstrat ca putem avea o colaborare foarte bună nu doar cu administrația locală, ci și cu ministerele de resort, în speță cu Ministerul Dezvoltării. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect.”, a declarat Dinu-Iancu Sălăjanu.

,,La recepția lucrărilor au mai fost prezenți deputatul Seres Dénes, vicepreședintele Szilágyi Róbert István, reprezentanți ai CJ Sălaj, ai primăriilor din zonă, ai constructorului, proiectantului și ai Inspectoratului de Stat în Construcții.”, a mai adaugat CJ Sălaj pe pagina de Facebook.

Distribuie articolul