Constanța: A fost emis certificatul de urbanism pentru proiectul de extindere a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

Badila Antonia

Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru proiectului de extindere a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Proiectul vizează extinderea unității prin construirea unui corp nou în curtea actualului spital.

,,Proiectul de extindere cuprinde un ambulatoriu integrat – cabinete medicale, laborator, secție imunodeprimați/boli infecțioase emergente și reemergente, compartiment terapie intensivă, spații și dotări aferente funcțiunii de bază.
Certificatul de urbanism are o valabilitate de 12 luni de la data emiterii și vizează o suprafață de teren de 9.344 mp din care procentul de ocupare a terenului nu trebuie să depășească 85%.
Urmează etapa de întocmire a studiului de fezabilitate.

În ședința de Consiliu Local din luna mai a fost aprobat proiectul de hotărâre nr. 242/2023 privind elaborare studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții <Extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța> prin construire corp nou cu regim de înălțime D+P+4E – ambulatoriu integrat – cabinete medicale, laborator, secție imunodeprimați/ boli infecțioase emergente și reemergente și compartiment terapie intensivă corespunzător, spații administrative, spații învățământ.”, transmite Primăria Constanța într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul