Constanța: Administrația locală din municipiul Mangalia continuă proiectele de modernizare a străzilor și trotuarelor

Badila Antonia

Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, anunță că administrația locală continuă proiectele de modernizare a străzilor și trotuarelor din mai multe zone ale orașului cu fonduri UE.

,,Chiar dacă suntem în prag de sărbători, continuăm să lucrăm, intens, atât la proiectele de modernizare a străzilor, cu fonduri UE, dar și la curățenia pe domeniul public. Constructorii s-au mobilizat pe șantierul Grădinii de Vară <Farul>, dar și la Baza sportivă <Pescăruș> unde vom avea două bazine de înot, la standarde europene.

De asemenea, se lucrează și la modernizarea străzilor și trotuarelor din mai multe zone ale orașului, printre care strada Rozelor și b-dul 1 Decembrie 1918. Echipele Primăriei continuă acțiunea de igienizare a zonelor din jurul blocurilor, însă aici sunt nevoit să fac apel, din nou, la fiecare cetățean, să menținem curățenia care se face peste tot.

Precizez că multe lucrări din oraș sunt făcute de RAJA, dar le-am impus să facă toate reparațiile necesare, astfel încât străzile și trotuarele să fie aduse la starea inițială.”, a declarat Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia.

Distribuie articolul