Constanța: Anca Belu, primarul comunei Mihail Kogalniceanu a primit distincția Green Woman 2022

Badila Antonia

Primarul comunei Mihail Kogalniceanu Anca Belu a fost premiată cu distincția Green Woman 2022 din partea Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, ProFamilia, UZPR și a Inițiativei Ecologiste Europene.


„Este pentru prima dată când sunt premiată și când deschid o Gală. Este foarte greu în administrația publică locală rurală.
Mi-a fost greu 10 ani, am găsit o localitate în care nu era absolut nimic – atrase fonduri, demarate proiecte. A fost foarte greu pentru mine, când am ajuns acolo am avut senzația că le voi cunoaște pe toate și că totul va merge ca pe roate.
Nu a fost așa, administrația publică înseamnă altceva. Înseamnă să dai startul unui nou început.
Am semnat primul proiect PNRR și salut inițiativa domnului ministrul al Dezvoltării care a inițiat implicarea și performanța.
Am mai depus încă nouă proiecte, în total avem 18 milioane de euro atrași pentru o localitate care are în jur de 12.000 de locuitori.
Trebuie să ținem pasul cu Baza Militară pentru că de câte ori spui Mihail Kogălniceanu, spui Baza militară NATO. Cetățenii americani ies în localitatea noastră și noi trebuie să fim o mică localitate din țara lor. Mă bucur că am cunoscut atât de mulți oameni minunați aici”, a declarat aceasta.

Distribuie articolul