Constanța: Au fost puse bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public

Badila Antonia

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și edilii din Năvodari, Valu lui Traian, Cumpăna și Ovidiu, localități care aparțin primului inel al Zonei Metropolitane, au semnat actul constitutiv și statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța.

,,Înființarea Asociației a fost precedată de realizarea unui studiu de fundamentare a oportunității constituirii asociației de dezvoltare intercomunitară cu rol în exercitarea atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local la nivelul Zonei Metropolitane Constanța, pentru întocmirea căruia au fost chestionați atât cetățenii cât și primarii celor 16 localități.” au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Constanța.

,,Fiecare unitate administrativ teritorială care va face parte din asociație trebuie să se implice financiar, să aloce resursele necesare lansării, funcționării și dezvoltării asociației.
Dezvoltarea serviciului public de transport local la nivelul Zonei Metropolitane reprezintă o necesitate tot mai acută a zilelor noastre, întrucât sunt mii de oameni din localitățile învecinate care muncesc sau studiază în Constanța, precum și constănțeni care își desfășoară activitatea în altă parte decât în municipiu.” au concluzionat reprezentanții municipalității.

Distribuie articolul