Constanța: Comuna Crucea a primit finanțare PNRR pentru proiectul dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a unităților de învățământ preuniversitar

Badila Antonia

Iulian Tudorache, primarul comunei Crucea a anunțat că a primit confirmarea pentru încă un proiect depus de administrația locală.


,,Astăzi am primit confirmarea finanțării pentru al cincilea proiect cu fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, respectiv <Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Crucea>.


În acest moment Primăria Comunei Crucea are finanțate și în curs de derulare, pe raza localității, un număr de șase proiecte cu finanțare europeană, care însumează peste 3.000.000 de euro.


Toate aceste proiecte au trecut de faza obținerii finanțării și sunt în diferite etape de implementare, licitații sau execuție. Estimăm ca până în luna iulie, etapa birocratică să fie îndeplinită și parte din ele să se afle în execuție. În același timp, pregătim următoarele proiecte ce se vor finanța prin AFIR sau Ministerul Energiei,” a transmis Iulian Tudorache, primarul comunei Crucea.

Distribuie articolul