Constanța: Grădinița Mugurel din municipiu a fost reabilitată complet

Badila Antonia

Reprezentanții Primăriei Constanța, anunță că a fost modernizată Grădinița cu program prelungit ,,Mugurel”, iar cei 260 de preșcolari își vor desfășura activitățile educaționale în condiții optime, la standardele comparabile cu cele din Uniunea Europeană. Sălile de curs au fost dotate cu mobilier, a fost renovat cabinetul medical și bucătăria grădiniței.


,,Lucrările s-au realizat în mod unitar pe întreaga clădire cu respectarea normelor referitoare la rezistență, stabilitate, securitate la incediu, igienă și sănătate.
Principalele lucrări de intervenție care s-au realizat asupra imobilului:
-termoizolarea pereților exteriori și a aticului;
-reabilitarea terasei;
-crearea unui spațiu adecvat pentru primirea și trierea preșcolarilor;
– dotări cu echipamente de specialitate;
-crearea/adaptarea intrărilor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități și alte măsuri de dezvoltare durabilă;
-înlocuirea completă a instalațiilor electrice, sanitare si termice;
-montarea de uși/dispozitive/compartimentări, în conformitate cu normele legate de securitatea la incendiu;
– instalarea unui sistem de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior;
-amenajarea și dotarea locului de joacă.
Proiectul are o valoare de 3.987.982, 84 lei și a fost realizat cu finanțare de la Uniunea Europeană prin POR.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Distribuie articolul