Constanța: Primăria Aliman a obținut autorizația de construire pentru renovarea energetică a Școlii nr. 2 din Vlahii

Badila Antonia

Primarul administrației liberale din comuna Aliman George Nicola a obținut autorizația de construire pentru proiectul renovarea energetică moderată a Școlii Primare nr.2 Vlahii. Finanțarea, în valoare de 752,637,52 lei, este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.


Proiectul presupune realizarea unor lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii (inclusiv schimbarea acoperișului) și a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, dar și reabilitarea instalațiilor de iluminat și alte lucrări.


Suprafața clădirii unității de învățământ ce urmează să fie modernizată este de 292 metri pătrați. În perioada următoare va fi demarată procedura de licitație.


Reamintim că administrația locală din comuna Aliman a obținut finanțare prin PNRR pentru reabilitarea a două școli de pe raza localității, respectiv Școala Gimnazială „Dan Spătaru” din Aliman și Școala Primară nr. 2 Vlahii.

Sursa: pnlconstanta.ro

Distribuie articolul