Cristian Bușoi, în cadrul evenimentului State of the Union: Vocea comunităților locale trebuie ascultată înainte să luăm decizii în domeniul energiei

Media PNL
Cristian Bușoi

Vocea comunităților locale trebuie ascultată înainte să luăm decizii în domeniul energiei, a evidențiat eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) în cadrul evenimentului ”State of the Union – Building Europe in times of uncertainty”, la care a participat zilele acestea în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European și care a reunit anul acesta lideri și experți internaționali din toată Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat, discuțiile s-au axat pe provocările și oportunitățile momentului: războiul din Ucraina și implicațiile sale geopolitice, economice și consecințele asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor, susținerea tranziției energetice și a erei digitale, regândirea scenariului economic global, potrivit caleaeuropeana.

În intervenția sa, Cristian Bușoi a abordat chestiunea reformării pieței de energie electrică, limitarea impactului creșterii prețului gazelor asupra consumatorilor de energie, protejarea sectorului și a cetățenilor de volatilitatea prețurilor.

Un dialog foarte interesat pe aceste teme am avut cu primarul orașului Florența și președintele Eurocities, Dario Nardella. Florența este un oraș extrem de important din Toscana, regiune cu o puternică și foarte frumoasă comunitate de români. Vocea comunităților locale trebuie nu doar auzită, ci și ascultată, mai ales atunci când luăm decizii în domeniul energiei și industriei. Primarii sunt cei care cunosc cel mai bine realitățile cotidiene, ei fiind cel mai aproape de cetățeni și companii. Trebuie spus foarte clar că o bună parte din investițiile necesare pentru transformarea sistemelor energetice, asigurarea securității energetice și atingerea obiectivelor climatice pe care ni le-am asumat depind de implicarea autorităților locale”, a precizat eurodeputatul.

Acesta l-a asigurat pe primarul orașului Florența că atât el, cât și colegii săi din Comisia ITRE pe care o conduce în Parlamentul European vor ”ține aproape de Eurocities și de comunitățile locale din statele membre ale Uniunii Europene”.

Cu ocazia dialogului cu Dario Nardella am fost bucuros să aud de respectul și aprecierea de care se bucură primarul Clujului în interiorul Eurocities, Emil Boc fiind foarte influent și activ în organizație”, a conchis Cristian Bușoi.

Această conferință anuală la nivel înalt privind afacerile globale, organizată de European University Institute în perioada 4-6 mai, abordează cele mai presante probleme de pe agenda europeană, inclusiv războiul din Ucraina și impactul acestuia asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor, durabilitatea și incluziunea socială, statul de drept și tranziția digitală.

Cu peste 100 de vorbitori de prestigiu, evenimentul se bucură de participarea lui Josep Borrell Fontelles, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene. La eveniment  mai participă, de asemenea, pe Borut Pahor, fost președinte al Republicii Slovenia, și pe Norbert Röttgen, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului german.

Sura: Facebook Cristian Bușoi

Distribuie articolul