Cuza Vodă din județul Călărași, a doua comună din țară care primește finanțare în cadrului programului “Prima Conectare”

Badila Antonia

Administrația liberală a comunei Cuza Vodă din județul Călărași a reușit performanța de a obține finanțare AFM în cadrul Programului “Prima Conectare”, fiind al doilea UAT la nivel de țară și primul din județ.

,,Primarul Monica-Silvia Ceaușescu a depus, alături de echipa sa, o cerere de finanțare la începutul lunii noiembrie în cadrul Programului <Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente> al Administrației Fondului pentru Mediu pentru un proiect cu o valoare de 972 093.20. Iar vineri, 16 noiembrie, această cerere a fost aprobată, urmând semnarea contractului.

Cu cei aproape 1 milion de lei, Primăria Cuza Vodă va racorda toate gospodăriile cu venituri reduse, aflate pe străzile unde există rețea de canalizare. 104 astfel de gospodării și-au dat acordul pentru racordarea cu titlu gratuit în cadrul proiectului”, transmite PNL Călărași într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul