Dâmbovița: Apă și canalizare în toată comuna Băleni prin cele două investiții derulate prin AFIR și POIM

Badila Antonia

Primarul Florea Mușat anunță că toate gospodăriile din comuna dâmbovițeană Băleni vor beneficia de rețea de apă și canalizare. Utilitățile vor ajunge în toate gospodăriile, prin cele două investiții derulate prin AFIR și POIM.

,,Pe un segment, valoarea totală a investiției este de 2,5 milioane de euro, bani europeni, finanțare obținută pe AFIR. Au fost întârzieri care nu au depins de noi, pe partea de licitații și criza materialelor, dar lucrările au intrat pe făgașul normal.

Prin acest proiect asigurăm utilitățile pentru o parte a localității. Restul rețelei se va face prin proiectul POIM, în care sunt incluse mai multe comune din județ. Săptămâna viitoare încep lucrările pe POIM, avem 5-6 echipe care demarează lucrări simultan în localitate.

Această investiție sare de 7 milioane de euro. Termenul de finalizare a întregii rețele este decembrie 2025, dar noi sperăm să meargă și mai repede. Cu aproape 10 milioane de euro, investiție totală, vom asigura utilitățile în toată localitatea.”, a precizat primarul liberal Florea Mușat.

Distribuie articolul