Dâmbovița: Consilierul municipal Dan Tică a lansat în dezbatere publică proiectul ,,Investind în copii, investim în viitor!”

Badila Antonia

Liberalii târgovișteni au lansat în dezbatere publică, la începutul acestei luni, proiectul ,,Investind în copii, investim în viitor!”, prin care copiii din Târgoviște vor fi stimulați să practice sport de performanță, prin acordarea de vouchere lunare.Inițiativa aparține consilierului municipal Dan Alexandru Tică, care este și profesor de educație fizică și sport, inspector școlar adjunct al ISJ Dâmbovița.

În conferința de presă a PNL Dâmbovița, acesta a transmis că va continua demersul și va depune proiectul spre aprobare în Consiliul Local Municipal Târgoviște.

,,În urmă cu două săptămâni, am lansat în spațiul online, spre dezbatere publică, un proiect intitulat <Investind în copii, investim în viitor!> Reacțiile au fost foarte bune, iar asta m-a încurajat să merg mai departe, să continui promovarea lui și să-l depun, împreună cu ceilalți colegi consilieri municipali liberali, spre aprobare în CLM.

De-a lungul timpului, municipiul Târgoviște a lansat tinere și tineri, care au avut rezultate deosebite în sporturile pe care le-au practicat. Toți acești sportivi au dovedit că în Târgoviște există o bază de talente, dar și profesori capabili să-i pregătească(…) consider că acest proiect ar trebui să atragă atenția tuturor târgoviștenilor.

Avem multe familii în municipiu care cu greu susțin activitatea sportivă a copiilor și astfel aceștia se pierd. Un exemplu cu sumele de bani cheltuite de părinți pentru a susține copilul…să luăm fotbalul, cel mai practicat sport. Un calcul estimativ arată o investiție minimă de 4000-5000 de lei pe an, o medie de 300-400 lei/lună.

Părinții au cheltuieli cu echipamentul sportiv al copiilor, cotizația lunară a copiilor (100-150 lei/lună), cheltuieli cu turnee și cantonamente. Practicarea sportului devine o povară pentru o familie cu un venit de 2000 de lei pe lună (…) Proiectul propus vizează acordarea unui voucher sportiv, în valoare de 200 de lei/lună pentru copiii din Târgoviște.

Cu aceste vouchere, copiii domiciliați în municipiu vor achita costul abonamentului necesar practicării unei discipline sportive. În prezent, echipele târgoviștene importă sportivi pentru sume fabuloase de bani, plătite din banii târgoviștenilor. Asta în timp ce, avem foarte mulți copii talentați, pe care familiile nu își permit să-i trimită la un club sportiv”, a precizat consilierul liberal Dan Alexandru Tică.

Distribuie articolul