Primarul liberal al comunie Braniștea Mihai Vișinescu anunță că a semnat două contracte de execuție pentru continuarea lucrărilor de canalizare și apă în satul Branistea, acestea urmând a fi demarate în cursul acestui an, după finalizarea proiectului tehnic și obținerea avizelor.
,,Mă bucur să pot aduce aceste vești bune. Accesul la utilități este esențial pentru comunitate, iar așa cum le-am promis cetățenilor la momentul preluării mandatului, fac tot ce îmi stă în puțință să creștem nivelul de trai și condițiile din comuna noastră.
Pentru unul dintre contractele de canalizare, primăria va asigura finanțarea unei părți din lucrare cu bani din bugetul local, aproximativ 2,7 milioane lei – pentru DJ701 (Linia Mare și alte străzi principale).
Celălalt contract, care cuprinde toate străzile secundare și ulițele unde nu au fost executate lucrările de canalizare și apa, este finanțat integral de Ministerul Dezvoltării, de la care am reușit să obținem fonduri de aproximativ 9 milioane de lei.”, a declarat primarul Mihai Vișinescu.
Și pentru investiția în realizarea unei rețele de gaze, primarul Vișinescu a obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării, în valoare de 4 milioane de lei, la care se vor adăuga și bani din bugetul local, având în vedere că excedentul bugetar în 2023 (o parte din bugetul comunei pentru investiții rămas necheltuit la sfârșitul anului) a fost cel mai mare din istoria comunei, de aproximativ 4,7 milioane de lei.
,,Am încercat să gestionez cât mai eficient bugetul comunei în ultimii ani, pentru a dispune de bani pentru lucrările de gaze și canalizare. În acest moment, investiția pentru realizarea rețelei de gaze se află în stadiul de obținere a avizelor, la fel ca și execuția stației de reglare și măsurare a presiunii gazelor de către Transgaz, exclusiv din bugetul Transgaz.
Am reușit să ajung la un acord cu Transgaz, astfel încât comuna să nu mai fie nevoită să plătească și pentru stația de gaze încă aproximativ 2 milioane de lei. Lucrările pentru ambele obiective vor fi demarate în acest an.”, a explicat edilul liberal din Braniștea.
Sursa: stirilafix.db