Dâmbovița: Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice finanțate prin PNRR în comuna Braniștea

Badila Antonia

Primarul liberal, Mihai Vișinescu, din comuna Braniștea a obținut finanțare pentru „Achiziționarea și amplasarea a două stații de reîncărcare”.

,,Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 40 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 51.384.121,04 de lei.

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 35 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Pe lista investițiilor finanțate în această etapă este și proiectul din localitatea dâmbovițeană Braniștea. Primăria Braniștea a obținut finanțare pentru „Achiziționarea și amplasarea a două stații de reîncărcare”. Valoarea investiției este de 246,135.00 lei”, transmite PNL Dâmbovița într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul