Parlamentul European a reafirmat sprijinul neclintit pentru Ucraina, conform anunțului făcut de Daniel Buda, europarlamentar PNL.
„Vorbind despre pacea din Ucraina, vorbim de fapt despre pacea din Europa si lumea întreagă! Astăzi, Parlamentul European a reafirmat sprijinul neclintit pentru Ucraina! Am adoptat o rezoluție care reconfirmă angajamentul nostru de a oferi sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic.
Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți și hotărâți. Viitorul Europei depinde de acțiunile noastre și de sprijinul nostru continuu pentru Ucraina. Să ne implicăm pentru a crea o comunitate europeană puternică și unită”, a transmis Daniel Buda, europarlamentar PNL.