Daniel Buda: Relațiile UE-China — Către un parteneriat corect și bazat pe reciprocitate

Media PNL

Europarlamentarul Daniel Buda a transmis că în martie 2019, Comisia Europeană a caracterizat Republica Populară Chineză drept un partener de cooperare, un partener de negociere cu interese conflictuale, un concurent economic și un rival sistemic. Luând în considerare evenimentele care au marcat ultimii ani și au afectat viața cetățenilor de zi cu zi, e nevoie și de o reconsiderare a relațiilor dintre UE și China, un partener important pentru noi.

Deasemenea, europarlamentarul a precizat despre China că rămâne principalul partener comercial al UE, așadar relațiile economice și comerciale se află în centrul cooperării dintre UE și China. În calitate de partener al UE, China ar trebui să își respecte propriile obligații internaționale, ceea ce nu este încă cazul. Rivalitatea sistemică poate fi considerată din ce în ce mai mult paradigma primordială a relației noastre.

Totodata, Daniel Buda a menționat că necesitatea unei strategii coerente pentru relațiile dintre UE și China, a fost subiectul unei dezbateri prioritare în această dimineață, din cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. Joseph Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, precum și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, au participat la dezbatere și au prezentat punctele de vedere ale Consiliului și Comisiei.

Relația cu China este una foarte complexă, astfel e inevitabil să avem puncte de vedere diferite pentru că interesele sunt diferite. Dacă dorim să construim o strategie coerentă a UE în relația cu China, este nevoie ca fiecare dintre actorii din UE, să acționeze în conformitate și cu respectarea pe deplin a tratatelor în exercitarea rolurilor și a responsabilităților care le revin. China nu e Rusia, e o superputere care e în ascensiune peste tot în lume. Suntem într-o stare de rivalitate însă nu trebuie să tăiem dialogul, să respingem colaborarea cu China, în rezolvarea marilor probleme globale. Strategia noastră trebuie să se rezume la 4 cuvinte: valori, securitate economică, Taiwan și Ucraina.” – Joseph Borrell

China promovează în mod deschis o politică de a-și reduce dependența de lume, ceea ce e dreptul lor dar în același timp sporește dependența lumii de China. Nu vrem să tăiem legăturile economice, societale, avem interese deosebite, China e un partener comercial important. E nevoia urgentă de a reevalua relația în baza transparenței, previzibilității și reciprocității. Dorim ca China să respecte terenul echitabil de joc, în ceea ce privește accesul companiilor noastre pe piața chineză, să respecte transparența în legătură cu subvențiile, să respecte proprietatea intelectuală. O politică puternică a Chinei europene se bazează pe o coordonare puternică între statele membre și instituțiile UE și pe dorința de a evita divizarea și de a cuceri tacticile cu care știm că ne-am putea confrunta. Am văzut deja în ultimele zile și săptămâni aceste tactici în acțiune. Și acum este timpul ca și Europa să treacă la acțiune. Acum este momentul să ne demonstrăm voința colectivă, este timpul să definim împreună cum arată succesul și să arătăm acea unitate care ne face puternici.” – Ursula von der Leyen

Trebuie să luăm act de atitudinile din ce în ce mai asertive ale actualei conduceri chineze, care s-a deconectat de la metoda de conducere colectivă și a adoptat un nou cult al personalității. Grupul PPE, al cărui membru sunt, susține o relație cu China care să fie principială, practică și pragmatică. UE nu trebuie să facă compromisuri cu privire la valorile și principiile sale! Politica UE față de China ar trebui se bazeze pe următoarele principii: cooperează, dacă este posibil; concurează, dacă trebuie; înfruntă, dacă este necesar.” a spus Daniel Buda.

Sursa: Facebook Daniel Buda 

Distribuie articolul