Daniel Buda: Schimbările climatice în Europa – Fapte, cifre, adoptarea de noi norme pentru atenuarea efectelor negative

Media PNL

Europarlamentarul Daniel Buda a transmis faptul că în plenul Parlamentului European s-au adoptat norme-cheie pentru atingerea obiectivului climatic de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În cadrul sesiunii de vot s-a adoptat reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii al UE, inclusiv pentru sectorul aerian și maritim, mecanismul de ajustare la frontieră și un nou fond pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice.

De asemenea, europarlamentarul a precizat că emisiile de gaze cu efect de seră din sectoarele acoperite de sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, trebuie reduse cu 62 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005. Se elimină treptat certificatele gratuite pentru companii din 2026 până în 2034 și creează un nou ETS II separat pentru carburanții din transportul rutier și pentru clădiri, care va stabili prețul emisiilor din aceste sectoare începând cu 2027 (sau 2028 dacă prețurile la energie sunt excepțional de ridicate).

Totodata, Daniel Buda a precizat că UE este un actor-cheie în negocierile ONU privind schimbările climatice și a semnat Acordul de la Paris. Toate țările UE sunt, de asemenea, semnatare, dar își coordonează pozițiile și stabilesc obiective comune de reducere a emisiilor la nivelul UE. Schimbările climatice afectează deja Europa sub diferite forme, în funcție de regiune. Aceasta poate duce, la pierderea biodiversității, la incendii forestiere, la scăderea randamentelor culturilor și la temperaturi mai ridicate ce afectează și sănătatea oamenilor.

Autoturismele și camionetele produc aproximativ 15 % din emisiile de CO2 ale UE. Cu o medie de 1,7 persoane pe mașină în Europa, alte moduri de transport, cum ar fi autobuzele, sunt în prezent o alternativă mai curată.

Transportul este singurul sector în care emisiile sunt încă mai mari decât erau în 1990.
Transporturile sunt responsabile pentru aproape 30 % din emisiile totale de CO2 ale UE, din care 72 % provin din transportul rutier.

Cel mai cunoscut gaz cu efect de seră este dioxidul de carbon (CO2). Acesta a reprezentat aproape 80 % din volumul tuturor emisiilor de gaze cu efect de seră din UE în 2021. Metanul a reprezentat 12 % din impactul emisiilor de gaze cu efect de seră ale UE în 2021.

În cadrul UE, primii cinci emițători în 2019 au fost Germania, Franța, Italia, Polonia și Spania. Sectorul energetic a fost responsabil pentru 77,01 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2019, urmat de agricultură (10,55 %), industrie (9,10 %) și sectorul deșeurilor (3,32 %).”, a spus Daniel Buda.

Sursa: Facebook Daniel Buda

Distribuie articolul