Deputații și senatorii PNL și-au prezentat prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară

Ciprian S.
Deputații și senatorii PNL și au prezentat prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară

Parlamentarii liberali vor insista pentru transpunerea în legislația națională (în procedură de urgență) a proiectelor care sunt jaloane în PNRR, astfel încât România să beneficieze de acești bani europeni cât mai repede.

De asemenea, aleșii liberali vor trata cu prioritate proiectele legislative care vor crește rata absorbției fondurilor europene.

Aceste direcții legislative au fost aprobate în întâlnirea grupurilor reunite PNL din Camera Deputaților și Senat, care a avut loc astăzi.

Tot în cadrul ședinței Biroului Permanent Național, a fost adoptată o rezoluție referitoare la promovarea legislației anti-drog. În document, PNL solicită tuturor partidelor parlamentare să sprijine înființarea Registrului național al traficanților de droguri, adoptarea Legii ”2 Mai” și înființarea a 8 centre de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri.

“Toate aceste chestiuni care țin de combaterea și reducerea consumului de droguri, registrul traficanților, înființarea centrelor de recuperare, toate proiectele care pot contribui la dinamica absorbției de fonduri europene trebuie să fie pe masa parlamentarilor PNL.”, le-a transmis președintele Nicolae Ionel Ciucă colegilor săi din Parlament.

Sursă: Facebook Partidul Naţional Liberal

Distribuie articolul