Deputatul Alexandru Andrei: Amendamenul privind reducerea vârstei de pensionare a giurgiuvenilor a fost votat în Comisia pentru Muncă

Denis

Deputatul Alexandru Andrei a comunicat faptul că amendamentul inițiat împreună cu deputatul Maria Gabriela Horga și senatorul Toma Petcu, care prevede reducerea vârstei de pensionare a giurgiuvenilor, a primit aviz pozitiv în Comisia pentru Muncă.

„Proiectul legislativ pe care l-am inițiat prevede că persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu și pe o rază de opt kilometri în jurul localității vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani de zile.”, transmite Alexandru Andrei, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Raționamentul pentru care am inițiat acest amendament, prin care giurgiuvenii vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare, se bazează pe faptul că locuitorii municipiului și cei ai localităților limitrofe au fost afectați de poluarea produsă de fostul combinat chimic Verachim, care producea epiclorhidrină, emițând în atmosferă fum toxic de clor, astfel că, la un moment dat, concentrația de clor din aer era de 20 de ori mai mare decât limita maximă admisă.”

Sursa: Facebook Grup Parlamentar PNL

Distribuie articolul