Deputatul Alexandru Muraru a participat la o întâlnire pe tema înființării Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România

Denis

Deputatul Alexandru Muraru a comunicat faptul că a participat la Palatul Victoria la o întâlnire pe tema înființării Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Acest proiect este extrem de important fiindcă este expresia angajamentului constant și ferm asumat de Guvernul României față de promovarea politicilor memoriei și combaterea antisemitismului, dar și un demers necesar în procesul de educare a generațiilor viitoare.”, transmite Alexandru Muraru, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Scopul întâlnirii noastre de astăzi a fost acela ca, prin dialog, să găsim cele mai bune soluții pentru ca acest obiectiv să devină realitate în cel mai scurt timp.

Ca reprezentanți ai Executivului, suntem recunoscători că proiectul Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România beneficiază de o susținere atât de puternică și suntem convinși că acesta va aduce beneficii multiple, întrucât România își va respecta angajamentele asumate în ceea ce privește prezervarea memoriei Holocaustului, iar Bucureștiul va fi pe harta orașelor care au o instituție de asemenea anvergură.”

Sursa: Facebook Alexandru Muraru

Distribuie articolul