Deputatul Alexandru Muraru s-a întâlnit cu Regele Spaniei Filip al VI-lea

Denis
https://contacts.worldjewishcongress.org/person/77b49313-7c9a-4925-9c95-23c39b06368e

Deputatul Alexandru Muraru a anunțat faptul că a fost primit în audientă, la Madrid, de Regele Spaniei Filip al VI-lea.

„Am spus Majestății Sale despre progresele pe care le-a înregistrat România în acest domeniu, țara noastră fiind nu doar între primele 7 state europene care a realizat și implementează o strategie națională și un plan de măsuri în acest domeniu, dar a devenit singura țară din UE care va avea o disciplină obligatorie din această toamnă pentru toți elevii de liceu pentru studiul istoriei evreilor și al Holocaustului.”, transmite Alexandru Muraru, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Regele și-a exprimat recunoștința și aprecierea pentru activitatea noastră în abordarea antisemitismului și încurajarea vieții evreiești.

În cadrul audienței, am mulțumit Regelui despre tot ce a făcut Spania pentru români, în domeniul susținerii minorităților naționale, a păstrării a identității lor, tradițiilor, vieții religioase și a educației naționale.”

Sursa: Facebook Alexandru Muraru

Distribuie articolul