Deputatul Atanasiu Onuț Valeriu: Susțin principiul contributivității privind pensionarea

Denis

Deputatul Atanasiu Onuț Valeriu a anunțat faptul că susține principiul contributivității privind pensionarea.

„Am votat de fiecare dată, indiferent din partea cui a venit inițiativa, împotriva legilor speciale. Nu cred că există categorii socio-profesionale „speciale” iar cea mai puțin specială dintre toate ar trebui să fie cea a parlamentarilor.

Mă bucur că putem da un exemplu și că se renunță la acest privilegiu nemeritat. Cei care au avut încredere și ne-au votat ne-au trimis în Parlament pentru a face legi mai bune, nu pentru a ne acorda privilegii.”, transmite Atansiu Onuț Valeriu, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Susțin principiul contributivității: să primești înapoi proporțional cu cât ai dat, în niciun caz să ai pensii mai mari decât salariul. Excepție trebuie să rămână doar armata și cadrele din subordinea Ministerului de Externe. Cine vrea să fie „special” poate deveni prin fapte, nu prin beneficii nemeritate.”

Sursa: Facebook Atanasiu Onuț Valeriu

Distribuie articolul