Deputatul Cătălina Ciofu: România este cu un pas mai aproape de banii europeni

Denis

Deputatul Cătălina Ciofu a anunțat un vot pozitiv pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, precum și completarea Legii nr. 273/2006 în cadrul Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului.

„Am generat majoritatea necesară votării unui raport de adoptare a PL-x 497/2023, având ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, precum și completarea Legii nr.273/2006. Odată intrată în vigoare, această inițiativă va avea ca efect acordarea personalității juridice consorțiilor administrative (acestea fiind o formă specifică de asociații de dezvoltare intercomunitară, al căror scop este furnizarea integrată de politici și servicii la nivelul unităților administrativ-teritoriale, membre ale consorțiilor, reducerii diferențelor de dezvoltare și creșterii funcționalității la nivel local).”, transmite Cătălina Ciofu, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Se vor introduce criterii generice (agricol, economic, social, de mediu, de infrastructură, de digitalizare și de acces la servicii publice), precum și a unor obiective specifice pe care unitățile administrativ-teritoriale să le aibă în vedere atunci când se asociază într-un consorțiu administrativ, se va clarifica reglementarea organelor de conducere (de coordonare) de la nivelul consorțiului administrativ: adunarea generală, consiliul director și cenzorul, existând și posibilitatea de a înființa un aparat tehnic care să sprijine activitatea acestor organe.”

Sursa: Facebook Grup Parlamentar PNL

Distribuie articolul