Deputatul Christine Thellmann anunță că planul REPowerEU va aduce României 1,4 miliarde euro pentru independența energetică

Denis

Deputatul Christine Thellmann a anunțat faptul că planul REPowerEU va aduce României 1,4 miliarde euro pentru independența energetică.

REPowerEU este planul Comisiei Europene pentru asigurarea independenței Europei față de combustibilii fosili din Rusia. REPowerEU este un plan pentru economisirea energiei, producerea de energie curată și diversificarea surselor de energie.

„Am participat la întrevederea Comisiilor pentru afaceri europene și pentru buget, finanțe și bănci din Parlamentul României cu delegația Comisiei Europene, formată din reprezentanți ai Grupului operativ pentru redresare și reziliență (RECOVER) și Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare (ECFIN), condusă de doamna Celine Gauer, director general RECOVER, pentru discuții privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență și includerea noului capitol REPowerEU în PNRR.”, transmite Christine Thellmann, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Prin completarea Mecanismului de Redresare și Reziliență cu noul capitol RepowerEU, România va beneficia de alte 1,4 miliarde euro pentru proiectele de eficiență și siguranță energetică.”

Sursa: Facebook Christine Thellmann

Distribuie articolul