Deputatul Christine Thellmann: discuții cu ministrul Educației Ligia Deca pentru a găsi soluții privind problema birocrației în învățământ

Denis

Deputatul Christine Thellmann a anunțat faptul că a discutat cu ministrul Educației Ligia Deca pentru a găsi soluții privind problema birocrației în învățământ.

„Am mers la minister cu o propunere pentru digitalizarea întregului proces birocratic într-un singur card, care să faciliteze și să simplifice cât de mult posibil procedura de achiziționare de către elevi/studenți a abonamentelor sau biletelor de transport auto și CFR, precum și pentru a-și dovedi calitatea de beneficiar a unor reduceri sau gratuități, după caz.”, transmite Christine Thellmann, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „ministră Ligia Deca ne-a asigurat că această preocupare se află și în atenția domniei sale și că în noile legi ale educației este prevăzută introducerea unui card național de elev, nominal, care va acredita calitatea de beneficiar al tuturor facilităților pentru elevi prevăzute în lege.”

Sursa: Facebook Christine Thellmann

Distribuie articolul