Deputatul Costel Șoptică: Cadrul legal pentru plățile cuvenite fermierilor a fost aprobat în ședința de Guvern

Denis

Deputatul Costel Șoptică a anunțat faptul că a fost aprobată în ședința de Guvern Ordonanța de Urgență privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.

„Prin actul normativ se asigură cadrul financiar general pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile alocate României din FEADR și respectiv FEGA, în perioada de programare 2021-2027 pentru care, în bugetul MADR, a fost prevăzută, doar pentru anul 2023, următoarea anvelopă financiară: 10.846.520.000 lei credite de angajament și 8.850.675.000 lei credite bugetare.

Astfel, a fost stabilit mecanismul de finanțare pentru schemele de sprijin direct şi intervențiile PS 2021 – 2027 finanțate din FEGA şi FEADR, pentru măsurile de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole.”, transmite Costel Șoptică, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „De prevederile actului normativ beneficiază doar pe Pilonul I al PS PAC 2021-2027 un număr de circa 800.000 fermieri pentru plata avansului aferent cererilor anului 2023.”

Sursa: Facebook Costel Șoptică

Distribuie articolul