Deputatul Cristian Buican: Sprijin major în Senatul României pentru înființarea Punctelor Gastronomice

Ciprian S.
Deputatul Cristian Buican: Sprijin major în Senatul României pentru înființarea Punctelor Gastronomice

Senatul României a dezbătut și votat propunerea legislativă a președintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, cu privire la înființarea Punctelor Gastronomice Locale (L200/2023).

PNL Vâlcea a anunțat că inițiativa s-a bucurat de la început de o mare susținerea în rândul deputaților și senatorilor. Această inițiativă are ca scop valorificarea produselor autohtone din zonele rurale, deschiderea de noi oportunități de piață pentru fermieri, pentru a oferi posibilitatea de promovare şi vânzare a produselor alimentare.

”La finalul dezbaterilor, propunerea legislativă privind înființarea Punctelor Gastronomice Locale a fost înregistrată pentru votul final. Prin procedura finală, dintre cei 105 senatori prezenți, 104 au votat pentru, unul s-a abținut și niciun vot împotrivă. Urmează ca propunerea legislativă a deputatului Cristian Buican să fie dezbătută și votată în Camera Deputaților, cameră decizională.”, a transmis PNL Vâlcea.

”Prin această inițiativă de înființare a Punctelor Gastronomice Locale vom asigura o profitabilitate mai mare pentru întreprinzători, iar pentru consumatori o siguranță alimentară și un acces facil la bucătăria tradițională”, a declarat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Sursă: Facebook PNL Vâlcea

Distribuie articolul