Deputatul Cristina Burciu anunță că dezvoltarea construcțiilor reprezintă un motor al creșterii economice din România

Denis

Deputatul Cristina Burciu a anunțat faptul că dezvoltarea construcțiilor reprezintă un motor al creșterii economice din România.

„Măsurile stimulative adoptate de Guvernul liberal Nicolae Ciucă au condus la o creștere a sectorului construcții în ianuarie 2023 cu aproape 6% faţă de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Construcţiile inginereşti, adică infrastructura, au fost cele care au generat acest salt important, în condițiile în care atât zona de ansambluri rezidenţiale, cât şi domeniul spaţiilor de logistică sau birouri au scăzut.”, transmite Cristina Burciu, deputat PNL

De asemenea, liberala precizează că: „PNL își respectă angajamentele luate în fața românilor prin gestionarea eficientă a actului de guvernare. Dezvoltarea construcțiilor, asigurarea unui flux constant care să acopere cererea din piaţă, alături de infrastructura de transport, reprezintă obiective esențiale ale Guvernului Nicolae Ciucă, iar rezultatele obținute confirmă justețea deciziilor adoptate, în scopul realizării acestor deziderate absolut necesare evoluției țării și creșterii calității vieții românilor.”

Sursa: Facebook Cristina Burciu

Distribuie articolul