Deputatul Cristina Burciu: Dezvoltarea proiectelor nucleare reprezintă o garanție în scopul realizării independenței energetice a României

Denis

Deputatul Cristina Burciu a comunicat faptul că Guvernul, condus de premierul PNL Nicolae Ciucă, continuă demersurile privind ieșirea României din criza energetică mondială.

„Un punct important al acestor politici publice, aflate în diferite faze de implementare, îl constituie dezvoltarea sectorului energiei nucleare. În acest sens, Executivul de la București a încheiat o serie de memorandumuri, care consolidează cooperarea dintre țara noastră și alte state din Europa și din lume.

Unul dintre documentele parafate de Ministerul Energiei, condus de PNL, se referă la colaborarea dintre România și Canada în domeniul energiei nucleare, industria canadiană beneficiind de o experienţă de excepţie în proiectele CANDU, fapt ce presupune implicarea companiilor nord-americane în proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă, precum şi în cele din sectorul energiei nucleare civile din România.”, transmite Cristina Burciu, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Investițiile în realizarea și modernizarea proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă, precum și a celor din sectorul energiei nucleare civile, sunt vitale în această perioadă, nu doar pentru România, ci și pentru Uniunea Europeană. Sunt încrezătoare că decidenții guvernamentali liberali vor reuși promovarea eficientă a potențialului energetic al României peste hotare, astfel încât capacitățile noastre de producție să devină atractive pentru potențiali investitori, iar în cel mai scurt timp să reușim să fim o țară independentă din punct de vedere energetic.”

Sursa: Facebook Cristina Burciu

Distribuie articolul