Deputatul Cristina Burciu: Indemnizații de gratitudine pentru eroii națiunii

Denis

Deputatul Cristina Burciu a comunicat faptul că plenul Camerei Deputaților a votat un proiect de lege care reglementează acordarea suplimentară a unei indemnizaţii de gratitudine invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

  • Camera Deputaților votează un proiect de lege pentru acordarea indemnizației de gratitudine invalizilor, veteranilor și văduvelor de război
  • Scopul inițiativei legislative: exprimarea recunoștinței și respectului față de cei care și-au sacrificat viața în slujba țării
  • Legea conferă reparație morală și materială, asigurând un venit decent pentru invalizi, veterani și văduve de război
  • Indemnizațiile actuale au rămas neschimbate din 2019, diminuând puterea de cumpărare și limitând supraviețuirea beneficiarilor

„Potrivit acestor prevederi legale, valoarea indemnizației lunare este de 1.500 lei pentru invalizii de război gradul I, 1.000 lei pentru cei încadrați în gradul II, 900 lei pentru cei din gradul III și 600 lei pentru veteranii și văduvele de război. Realitatea a demonstrat faptul că marea majoritate a văduvelor de război care nu s-au recăsătorit și nu beneficiază de pensie de asigurări sociale trăiesc exclusiv din indemnizația respectivă, fiind astfel la limita supraviețurii.”, transmite Cristina Burciu, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Am votat această lege deoarece era imperios necesară, având în vedere vârsta înaintată și starea de sănătate precară a majorității beneficiarilor acestor indemnizații, asigurarea unui nivel de trai decent fiind o situație extraordinară pentru acești oameni cărora cu toții trebuie să le fim recunoscători. Acești adevărați eroi ai neamului românesc merită toată onoarea și deferența noastră, ei fiind cei care ne-au lăsat moștenire nu doar pagini de istorie, ci și teritoriul nostru unit de acum.”

Sursa: Facebook Cristina Burciu

Distribuie articolul