Deputatul Cristina Burciu a anunțat faptul că Președintele Klaus Iohannis a promulgat un act normativ emis de Guvernul susținut de PNL, în scopul reducerii inflației și creșterii puterii de cumpărare a românilor.
- Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 10/2024, emisă de Guvernul susținut de PNL, pentru reducerea inflației și creșterea puterii de cumpărare.
- Legea reglementează măsuri temporare pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare esențiale.
- Adaosurile comerciale sunt limitate pentru o perioadă de trei luni, cu un adaos maxim de 20% la procesator și 5% pe întreg lanțul de distribuție.
- Legea vizează produsele alimentare de bază, incluzând pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei, carne, legume, fructe, cartofi și zahăr.
„Legea nr. 10/2024 reglementează instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la produsele agricole şi alimentare indispensabile, precum și stingerea unor obligații fiscale datorate de cooperativele agricole. Documentul legislativ limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cu scopul de a stopa creşterea preţurilor acestora.”, transmite Cristina Burciu, deputat PNL.
„Potrivit legii, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare vor fi limitate pentru o perioadă de trei luni. Conform noilor prevederi, adaosul va fi de maximum 20% la procesator, aplicat faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte. Totodată, adaosul practicat în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie va fi de maxim 5%, indiferent de numărul de distribuitori, fiind aplicat faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale. În cele din urmă, legea prevede o cotă de adaos comercial de maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry, aplicată faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului.”, declară deputatul.
De asemenea, liberala precizează că: „Legea era absolut necesară populației României, pe fondul situațiilor delicate generate de creșterea prețurilor la energie și gaze naturale, fapt ce a condus la efecte negative majore asupra prețului resurselor materiale utilizate în agricultură, precum îngrășămintele chimice, combustibilii și pesticidele, raportate la creșterea costurilor de producție la niveluri nesustenabile și, implicit, a prețurilor pe piață a produselor agricole primare și a produselor alimentare procesate. Toate acestea au determinat creșteri în lanț ale produselor agroalimentare de bază, prețurile acestora accelerându-se în ritm consistent în ultima perioadă.”
Sursa: Facebook Cristina Burciu