Deputatul Elena Hărătău: Concretețe și eficientizare în procesul de îmbunătățire a sistemului educațional

Denis

Deputatul Elena Hărătău a anunțat faptul că evaluarea și sprijinul unităților de învățământ, alocarea resurselor pentru educație, cariera didactică, precum și sistemul de date și monitorizarea acestora reprezintă cele patru domenii esențiale ale dezvoltării politicilor educaționale în viziunea conducerii PNL a Ministerului Educației.

„Aceste aspecte vitale ale viitorului sistemului educațional sunt cuprinse într-un raport asupra situației actuale a educației naționale, realizat de responsabilii învățământului românesc împreună cu specialiștii Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a altor organizații europene de specialitate.

Documentul prevede analizarea celor patru direcții de acțiune, astfel încât să avem o abordare integrată în vederea îmbunătățirii calității învățământului și aplicării eficiente a reformelor propuse, potrivit legilor învățământului preuniversitar și universitar.”, transmite Elena Hărătău, deputat PNL.

„Conducerea liberală a Ministerului Educației este conștientă de nevoia creșterii finanțării pentru programele de asistență socială și educație specială, pentru a asigura accesul tuturor elevilor la o educație de calitate, indiferent de circumstanțele lor sociale și medicale.”, declară deputatul.

De asemenea, liberala precizează că: „În ceea ce privește cariera didactică, se va urmări implementarea unor programe de formare inițială și continuă de înaltă calitate destinate cadrelor didactice, care să le ofere abilitățile și cunoștințele necesare pentru a-și îmbunătăți practica și a răspunde nevoilor diverse și diversificate ale elevilor. O altă decizie este dezvoltarea unor mecanisme de evaluare a performanței și de recunoaștere a meritelor dascălilor, pentru a încuraja excelența activităților desfășurate. Va fi promovată activ colaborarea între cadrele didactice, precum și facilitarea schimbului de bune practici, pentru a spori calitatea predării și învățării.”

Sursa: Facebook Elena Hărătău

Distribuie articolul