Deputatul Elena Hărătău: Reforma pensiilor trebuie concentrată pe sustenabilitate și contributivitate

Denis

Deputatul Elena Hărătău a anunțat faptul că reforma pensiilor trebuie concentrată pe sustenabilitate și contributivitate.

„Alinierea vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul este anul 2035. Este vorba de un jalon care urmează a fi dezbătut după legea pensiilor speciale, deoarece există o procedură dificilă astfel încât reformele cheltuielilor publice cu pensiile să poată fi validate de către Comisia Europeană”, transmite Elena Hărătău, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „în prezent, oficialiii guvernamentali lucrează la finalizarea jalonului aferent pensiilor speciale, demers extrem de dificil din cauza volumului de muncă imens, în care sunt implicate mai multe ministere. Analizele desfășurate pe acest subiect au primit al doilea set de observaţii din partea Comisiei Europene, referitoare la analiza de sustenabilitate şi alinierea pensiilor la contributivitate.”

Sursa: Facebook Elena Hărătău

Distribuie articolul