Deputatul George Stângă: Modificări în privința legislației referitoare la deșeurile din România

Denis

Deputatul George Stângă a comunicat faptul că a votat în Parlamentul României proiectul de lege privind aprobarea OUG 125/2022 pentru modificarea şi completarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

„Aceste modificări vizează calcularea contribuțiilor datorate Fondului de mediu pentru ambalaje, deșeuri de ambalaje și anvelope uzate, limitarea răspunderii financiare a OIREP și obligarea colectorilor/valorificatorilor/salubriștilor la constituirea unei garanții în favoarea Administrației Fondului pentru Mediu.

Prin forma adoptată în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și prin votul dat de Parlament sunt eliminate prevederile discriminatorii și cele care produceau inechități.”, transmite George Stângă, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Discuțiile pe care le-am purtat în cadrul comisiei, dezbaterile pe care le-am avut cu toți actorii implicați, au avut drept obiectiv să ne asigurăm că legislația națională de mediu este în concordanță cu nevoile tuturor părților.”

Sursa: Facebook George Stângă

Distribuie articolul