Deputatul Laurențiu Leoreanu: Relațiile bilaterale româno-japoneze se vor consolida prin diversificare, astfel încât profilul țărilor noastre să crească la nivel internațional

Paul

Președintele comisiei pentru apărare, ordine public și siguranță națională din Camera Deputaților, Laurențiu Dan Leoreanu, a participat la o întâlnire alături de Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București. Această vizită vine în contextul în care ambele țări urmează să-și ridice relațiile diplomatice la un nivel superior, de parteneriat strategic, anunță deputatul.

„Ca parte a demersurilor diplomatice în zona Asiei, România este profund angajată în eforturile de a ridica relațiile cu Japonia la statutul privilegiat de parteneriat strategic, ca o recunoaștere a legăturii speciale dintre țările noastre, precum și a potențialului semnificativ de cooperare încă neexplorat pe deplin.

România contează pe leadership-ul Japoniei în calitate de promotor al conceptului de securitate economică și ca membru G7 și gazdă a Summitului G7 din acest an, pentru progrese în dosarul ucrainean”, transmite Laurențiu Leoreanu.

„Unul dintre pilonii cooperării în cadrul viitorului nostru parteneriat este chiar pilonul de securitate și apărare, subiect pe care am insistat. Mi-am exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia nefastă din Ucraina şi, mai nou, din Republica Moldova, cu perspectiva extinderii şi în celelalte state din arealul Mării Negre, vulnerabile la interferenţele Moscovei în politica internă”, adaugă deputatul liberal.

Sursa: Laurențiu Dan Leoreanu, Facebook

Distribuie articolul