Deputatul Laurențiu Leoreanu s-a întâlnit cu Lauren Bleakney

Denis
436729529 815530470389049 4641631431063050772 n
436729529 815530470389049 4641631431063050772 n

Deputatul Laurențiu Leoreanu s-a întâlnit cu Lauren Bleakney, responsabilă pentru politicile de securitate și apărare din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

„Discuțiile s-au axat pe prioritățile legislative ale României dedicate apărării naționale, mai ales în contextul revirimentului politicii de forță a Federației Ruse. Am subliniat că este necesar ca țara noastră să-și consolideze postura de apărare prin modernizarea legislației în vigoare în concordanță cu realitatea în plan faptic, Ucraina fiind, în prezent, mai mult ca oricând, linia de falie între autoritarism și Europa democratică.

Astfel, într-un context de securitate instabil și provocator, am convenit ca fiind de bun augur stabilirea unui cadru de lucru și aprofundarea mecanismelor bilaterale permanente de cooperare, în vederea adoptării unor poziții comune pe subiectele, politicile și proiectele de interes vizând securitatea regională.”, transmite Laurențiu Leoreanu, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Parteneriatul Strategic pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii este unul dintre pilonii securității țării noastre, prilej cu care am reiterat că România rămâne dedicată eforturilor de a rămâne un furnizor de securitate regională și un partener de încredere la nivelul alianțelor din care face parte.”

Sursa: Facebook Laurențiu Leoreanu

Distribuie articolul