Deputatul Maria Stoian a anunțat faptul că Noul Consiliu al Autorității de Supraveghere Financiară a fost avizat de comisiile reunite de buget, finanțe și bănci.
„Am participat la ședința Comisiilor reunite de buget, finanțe și bănci ale Senatului și Camerei Deputaților, în cadrul căreia au fost audiați candidații înscriși pentru a fi numiți în calitate de membri ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.
După aproape trei ore de dezbateri, parlamentarii au avizat favorabil componența Consiliului ASF, în conformitate cu votul nominal acordat fiecărui candidat în parte.”, transmite Maria Stoian, deputat PNL.
„În cadrul audierilor, am subliniat că noua conducere a ASF are nevoie de acțiuni strategice pentru a îmbunătăți condițiile de listare a companiilor din piața financiară pe piața de capital, respectiv de demersuri concrete care să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri.”, declară deputatul.
De asemenea, liberala precizează că: „Noul Consiliu al ASF trebuie să adopte o serie de măsuri pentru dezvoltarea segmentului fondurilor de investiții.Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din nouă membri: cinci membri executivi, respectiv, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi trei vicepreşedinţi, precum şi patru membri neexecutivi.”
Sursa: Facebook Maria Stoian